miercuri, august 25

Senatul a adoptat Legea ”Mica reformă” în Justiţie şi proiectul de modificare a Legii CCR

Sursa: Soim.Press


Plenul Senatului a adoptat proiectul legii "micii reforme în Justiţie", iniţiat de Guvern, precum şi proiectul legislativ aparţinând unor senatori PDL care prevede eliminarea suspendării de drept a proceselor în urma ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate.

Senatorii au adoptat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 76 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi o abţinere, proiectul de lege în forma propusă de Ministerul Justiţiei.
"Guvernul susţine proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, (...) pentru două motive foarte simple directe şi pragmatice. Primul motiv: prin acest proiect de lege se scurtează durata proceselor judiciare în România. Probabil că şi dumneavoastră aveţi foarte multe plângeri din partea cetăţenilor, la birourile dumneavoastră parlamentare, cu privire la lungimea proceselor judiciare în România. Acest proiect de lege vine să răspundă unei asemenea provocări, vine să răspundă unei asemenea doleanţe a oamenilor, de a scurta durata proceselor. În al doilea rând, este vorba de reducerea costurilor procesului judiciar. La fel de bine cunoaşteţi şi dumneavoastră, ca persoane ce sunteţi în permanent contact cu oamenii, că se plâng de costurile proceselor judiciare", a declarat premierul Emil Boc, marţi, de la tribuna Senatului.


..........



Intregul articol, aici: Soim.Press

2 comentarii:

Senatul a adoptat Legea ”Mica reformă” în Justiţie şi proiectul de modificare a Legii CCR - Ziarul toateBlogurile.ro spunea...

[...] Senatul a adoptat Legea ”Mica reformă” în Justiţie şi proiectul de ... Wed Aug 25, 2010 11:11 am Sursa: Soim.Press Plenul Senatului a adoptat proiectul legii “micii reforme în Justiţie”, iniţiat de Guvern, precum şi proiectul legislativ aparţinând unor senatori PDL care prevede eliminarea suspendării de drept a proceselor în urma ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate. Senatorii au adoptat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 76 de voturi “pentru”, 37 “împotrivă” [...] [...]

leninbz spunea...

daca pana acum cei care erau la guvernare au si in parlamnet se miscau cu viteza melcului, acum vad ca se vrea ceva
se fac,(chiar proaste),e bine ca se fac decat deloc...ar trebuii facut constitutia de la a-la z si porma legile facute dupa constitutie...

www.lenbinbz.wordpress.com
www.georgylyx.blogspot.com

Trimiteți un comentariu

Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.