joi, noiembrie 25

Divort prin mediere. Informare gratuita.

„Mica reforma” intra in vigoare ! Astăzi s-a implinit termenul de 3o de zile de la care prevederile Legii 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, supranumită „Mica reformă”, vor intra în vigoare, cu excepția dispozițiilor privind divorțul pe cale administrativă și notarială, ce vor intra în vigoare peste alte 30 de zile (teoretic, după Crăciun).
Potrivit recentelor modificari, instanta de fond va starui pentru solutionarea divortului pe cale amiabila!

Daca judecatorul recomanda medierea iar partile accepta sa se informeze cu privire la mediere, acestea vor beneficia de informare gratuita din partea oricarui mediator la care vor apela.

Dupa ce se parcurge aceasta etapa, mediatorul va elibera un proces-verbal prin care informeaza instanta cu privire la faptul ca partile au parcurs procedura de informare si mentioneaza decizia acestora de a solutiona sau nu divortul prin mediere.

In urma acestei informari, partile au urmatoarele posibilitati:

1. sa incheie un cotract cu mediatorul care i-a informat si sa intre in procedura propriu-zisa a medierii;

2. sa aleaga un alt mediator din Tabloul mediatorilor impreuna cu care sa parcurga procedura medierii;

3. sa revina in instanta, dupa etapa de informare, si sa reia procesul in fata instantei.

In urma medierii partile pot solutiona si numai o parte din cererile accesorii divortului. 
Spre exemplu, sotii pot conveni, de comun acord, asupra incredintarii minorului si pensiei alimentare. De asemenea, pot conveni asupra partajului sau păstrării numelui din căsătorie. 

Pentru a contacta un mediator autorizat, puteți accesa Tabloul Mediatorilor de pe sit-ul Consiliului de Mediere. 

Fănuța Lișman - Birou de mediator  vă stă la dispoziție, pentru parcurgerea acestei etape de informare, în mod gratuit, așa cum anunțam și aici „Informare privind medierea”, în urmă cu ceva vreme. 
Pentru aceasta, ne puteți contacta telefonic sau prin e-mail:
0788.635.177

0721.791.680

contact@avocatimediatori.ro

fanutalisman@yahoo.com




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.