sâmbătă, martie 5

Acord de mediere (partaj) incuviintat de instanta a doua zi dupa semnare.

Potrivit Legii medierii (L. 192/2006), dupa ce partile au depus acordul de mediere la instanta, aceasta ia act de acordul partilor si pronunta deîndata hotararea judecatoreasca.


Astfel, daca partile depun inainte de termen acordul de mediere, instanta va lua act de acordul partilor in camera de consiliu.


Acordul de mediere poate fi depus chiar si la termenul stabilit de istanta, situatie in care se ia act de acordul partilor si se pronunta solutia, in conformitate cu acordul de mediere.


O astfel de situatie am avut si eu, la Judecatoria sectorului 4.


Partile aveau termen de infatisare in data de 2 martie. In data de 1 martie, s-a incheiat acordul de mediere cu privire la partaj (partaj bunuri comune) iar a doua zi, la termen, partile s-au prezentat cu acordul de mediere. Instanta a luat act de acordul partilor si a incuviintat acordul de mediere, pronuntand hotararea judecatoreasca. A doua zi a si aparut, in sinteza, solutia data, pe sit-ul instantei.


Solutie: „Admite cererea. Ia act de înţelegerea părţilor. Consfinţeşte acordul de mediere încheiat între părţi la data de 01.03.2011. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2011”



Puteti vedea aiciSolutia.   (http://portal.just.ro/InstantaDosar....).


IMPORTANT: Publicat cu acordul clientilor!

Avand in vedere ca este un caz de partaj, partile ar fi trebuit sa plateasca celebra taxa de timbru de 3% din valoarea bunurilor. In cazul de fata, clientii mei nu au mai platit aceasta taxa de timbru.


Un alt acord ce a fost incuviintat „deindata”, a fost un acord ce a avut drept obiect stabilirea legaturilor personale ale parintilor cu minorul (stabilire program vizitare minor. Hotararea a fost pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti.


Iata solutia data in data de 16.02.2011:


„Admite apelul. Schimba in parte sentinta. Stabileste ca legaturile personale ale tatalui GLG cu minorul GRC  sa se desfasoare conform Acordului de mediere din 04 februarie 2011 incheiat intre parti.Mentine restul dispozitiilor sentintei. Definitiva. Cu recurs.”


Prin urmare, ceea ce afirmam in repetate randuri, prin mediere se economiseste foarte mult timp, stresul este redus si, deloc de neglijat, costurile sunt si ele diminuate.


Ca atare, daca va aflati intr-un litigiu, nu ezitati sa va adresati unui mediator!


Pentru a va informa, nu va costa nimic!











 


 


 

12 comentarii:

cami teisanu spunea...

Haideti totusi sa nu exageram ! Acord de mediere incuviintat a doua zi...cand de fapt a doua zi era fixat termenul de judecata....
in ceea ce priveste taxa de timbru daca instanta nu dispune obligarea partilor la achitarea acestei taxe....cam incalca dispozitiile legii timbrului judiciar!
Asa ca ....lucrurile nu stau chiar asa cum spuneti
Este bine ca oamenii sa fie informati corect, pentru ca si-asa nu prea cred im mediere...daca le mai spuneti si povesti...

Fănuţa Lişman spunea...

Pai, haideti sa vedem daca exageram.

Acord de mediere infiintat a doua zi ... ! Da, aveti dreptate, pentru ca Acordul a fost semnat cu o zi in urma! El putea fi semnat si cu o saptamana in urma!
De fapt, corect ar fi fost anuntul daca as fi formulat astfel:
ACORD DE MEDIERE INCUVIINTAT DE CATRE INSTANTA IN ACEEASI ZI IN CARE A FOST DEPUS IAR A DOUA ZI A si FOST PUBLICATA HOTARAREA PE SIT-UL INSTANTEI!
Incuviintarea acordului de mediere in aceeasi zi in care acordul a este depus, a devenit deja o practica a instantelor. Pot spune ca 5 acorduri de mediere, dintre cele pe care le-am incheiat in ultimele 4 saptamani, au fost depuse de catre clienti la termenul stabilit de catre instanta iar instanta, in toate aceste cazuri, a incuviintat acordurile iar a doua zi hotararile erau publicate pe sit-ul fiecarei instante, indiferent ca obiectul litigiului a fost divort, partaj, incredintare minori ori plangere penala.

In ceea ce priveste taxa de timbru, lucrurile stau asa cum am afirmat. Dupa cum am subliniat si in articol, aceste informatii le-am dat cu acordul clientilor.
Clientii mei au fost extrem de fericiti ca nu au mai fost nevoiti sa plateasca taxa de timbru. Desigur, trebuie avut in vedere faptul ca acordul de mediere s-a finalizat inainte de prima zi de infatisare (cu semnificatia data de Cod. pr. civ)!

Cat despre respectarea legii taxelor de timbru, haideti sa vedem, cum era mai bine: instanta sa ia act de intelegerea partilor insa acestea trebuiau sa plateasca taxa de 3% la valoare ca, mai apoi, instanta sa amane cauza, pentru ca partile sa o plateasca si apoi sa ceara restituirea ei? Pai, sa ma iertati, dar ar parea ca traim in tara lui Pacala. In loc sa dam posibilitatea oamenilor de a finaliza rapid un litigiu, cu cat mai putine costuri, noi ce facem, le complicam doar pentru a respecta legea in doar sensul ei literal, fara a tine cont si de spiritul ei?


Ori, rostul medierii, tocmai acesta este: de

cami teisanu spunea...

Ce discutam ? Legalitatea timbrarii actiunilor evaluabile ( In bani) sau posibilitatea ca instanta sa SARA peste prevederile legii?! Exista instante care fac si asta....
Este , in egala masura , incomod sa timbrezi si apoi sa recuperezi taxa de timbru..
.DAR ...cam asta se intampla ....si este perfect legal !
Asta trebuie sa stie oamenii....adevarul....altfel nu vor ajunge sa accepte fatul ca isi pot rezolva problemele mai usor decat cred ei! Realitatea este...realitate...

Prin urmare...TREBUIE SA TIMBREZI !!!

om in romania spunea...

Mediatorii sunt acelasi lucru cu avocatii?!
Eu stiu ca avocatii au absolvit facultatea de drept, au dat examene de stagiatura si de definitivat, au studiat ani de zile ca sa se poata descurca in instanta,au cel putin cate un master, iar mediatorii...
Mediatori sunt persoane care au studii superioare, nu conteaza de care, si care au urmat cursul de mediere de 2 saptamani( !!!!) apoi au dat un examen ,de mediere, si GATA, .pot rezolva aceleasi probleme ca si avocatii, ba chiar stiu mai multe decat ei si pot chiar eluda si legea taxelor de timbru daca trebuie!
Ma scuzati, dar nu pot sa nu fiu suparat, atata timp cat eu invat enorm si dau examene intruna ca avocat, si ma trezesc ca vin contabili, ingineri constructori si chiar preoti ( care trag teapa colegilor de la cursul de mediere! ) si pot rezolva totul simplu, fara taxe si chiar mult mai ieftin decat avocatii...
Va rog din suflet colegi mediatori,sa-mi spuneti din ce onorarii traiti ca sa pot trai si eu la fel ca voi!
Cum puteti studia dosarele, atata timp cat nu aveti delegatie in ele, si cum le faceti sa se armonizeze cu acordurile voastre de mediere, ca acestea sa fie valabile !
Dorm eu sau nu v-ati trezit voi inca ?!?!?
Spuneti-mi ceva despre instantele din tara..sau de ex. din Constanta.. si despre acordurile de mediere publicate pe site a doua zi...si netimbrate legal ...ca le manac si imi fac HARACHIRIIIII !!!
Am sau nu DREPTATE ????

Fănuţa Lişman spunea...

Marturisesc faptul ca nu-mi doresc o discutie pe legalitatea timbrarii actiunilor evaluabile in bani.
Fiecare instanta raspunde pentru ceea ce face.
Insa, trebuie sa admitem faptul ca, din punct de vedere procedural, este posibil ca instanta sa ia decizii in sensul neachitarii taxei de 3%.
Sa ne imaginam ca se depune cererea la instanta si, pana la primul termen de infatisare partile incheie un acord. In mod normal, la primul termen, instanta trebuie sa puna in vedere partilor sa achite taxa de timbru de 3% pentru partaj, spre exemplu, dar partile o iau putin inaintea instantei si prezinta acordul de mediere!!! Ce solutie are instanta? Sa ia act de acord dar sa amane partile pana achita taxa si mai apoi sa incuviinteze acordul de mediere si sa dispuna restituirea taxei de timbru! Toate bune, este legal, insa, intreaga lege a medierii este prevazuta pentru a usurasituatia partilor si pentru a accelera solutionarea litigiilor. Ori, prin amanarea pricinii numai pentru achitarea taxei de timbru, ca mai apoi sa poat fi ceruta returnarea ei, nu face altceva decat sa ingreuneze situatia partilor si a instantei.
Ca atare, haideti sa interpretam legile si in spiritul lor, nu doar literal!

Fănuţa Lişman spunea...

Mediatorul nu este tot una cu avocatul, desigur, dupa cum nici avocatul nu este de drept mediator :).

Totusi, trebuie sa tinem cont ca exista si avocati printre mediatori, dupa cum exista si mediatori avocati, consilieri juridici sau numai juristi. Ca atare, n-ar trebui sa fiti suparat pe mediatori. In plus, va primim cu drag in randul mediatorilor.

In ceea ce priveste afirmatia dumneavoastra potrivit cu care mediatorii fac treaba avocatilor, permiteti-mi sa va contrazic. Un avocat poate ajuta partile in procedura medierii asa cum si mediatorul poate fi de folos in anumite spete, avocatului si partilor. Pentru realizarea intereselor clientilor, mediatorul si avocatul pot face „echipa” buna!

Pentru raspunsurile privitoare la toate celelalte intrebari, va invit la o informare gratuita cu privire la mediere!

Si, ca o completare si la raspunsurile date anterior, nu cred ca putem vorbi de o timbrare nelegala intrucat partile timbreaza cererea dar fara taxa de timbru de 3%!
Pentru mai multe detalii, v-as ruga sa vedeti si raspunsul dat anterior, dnei (drei) Cami Teisanu. Mai mult, ca un bun avocat, rasfoiti putin Legea 192/2006 si s-ar putea sa gasiti acolo mare parte din raspunsuri!

miri spunea...

Eu am avut de partajat un bun. Inainte de a merge la mediator m-am interesat cit ar costa partajul amiabil la notar. Era vorba de 2000 ron. Apoi am mers la mediator. Il cunosteam si a facut medierea tinand cont de faptul ca era vorba de o persoana cu venituri extrem de mici. Apoi am mers la Judecatorie si am depus actiunea de partaj, atasand la actiune si acordul de mediere. Nu mi-au cerut taxa de timbru (ar fi trebuit sa platesc 3600 ron, adica 6 salarii minime pe economie, o jumatate de an de munca), judecatorul a intrebat daca ne mentinem pozitia in ceea ce priveste partajul, am spus ca da si a ramas in pronuntare.
Eu am fost fericita. Am scapat de un calvar care a durat 6 ani pentru mine, doar pentru ca parintii mei mi-au luat un apartament in timp ce eram casatorita sa nu-mi cresc copilul nou nascut intr-un ghetou.
A facut mediatorul ceva rau? A facut judecatorul? Pentru mine nu au facut decat bine! Daca notarii si avocatii si legiutorii care fixeaza o taxa de timbru la 3% din valoarea bunului, ar tine cont de faptul ca in tara asta 70% din populatie este sub limita saraciei, nu am mai merge la cineva care se uita si la om si nu doar la bani.

Divorț prin mediere – pașii ce pot fi urmați, pentru o soluționare rapidă. « Mediere şi mediatori spunea...

[...] nu ma mira acest titlu. am avut și eu cazuri în care seara am incheiat un acord de mediere, a doua zi l-am depus in fata instantei – la termen – iar instanta a incuviintat [...]

om in romania spunea...

Totusi in realitate lucrurile se prezinta cu totul altfel !
Exista pe rolul instantelor actiuni de divort sau partaj, care desi au fost depuse in luna aprilie 2011 au termene in lunile septembrie...chiar octombrie 2011...
Iar oamenii sunt pe buna dreptate suparati, si intreaba la ce e buna medierea, daca si cererea de preschimbare de termen este respinsa constant de catre instante !
Haideti sa fim seriosi, medierea e buna in America si mai ales in FILME dragi colegi avocati-mediatori !
Suntem multi cei care ne-am declarat inactivi, mai ales cei numai mediatori, pentru ca nu se pot plati taxe catre consiliu de mediere , catre casa de asigurari de sanatate,etc,,, in conditiile in care NU REALIZEZI VENITURI !
Noi cel putin suntem avocati, si mai avem PORTITE.
Cat despre mediatori, dumnezeu sa ii ajute, dar din punctul meu de vedere....mai bine tac!

Fănuţa Lişman spunea...

Ceea ce am prezentat eu face parte tot din realitate, asa cum sunt convinsa ca se intampla si cum spuneti dumneavoastra. Practica instantelor nu este inca unitara.
Mai mult decat atat, este necesar ca si din punct de vedere procedural sa vedem daca am facut tot ce ne permite legea sa facem, pentru a usura situatia clientilor nostri.

In ceea ce priveste activitatea mediatorilor, suspendarea, marturisesc faptul ca eu nu ma pot plange. Incepand cu luna februarie a acestui an lucrurile s-au schimbat insa, ceea ce se intampla acum este rezultatul unei activitati sustinute de promovare a medierii, de multa munca voluntara. Dar, se pare ca a meritat. Inca mai este mult de lucru dar cu perseverenta vom reusi.

manea daniela constanta spunea...

Buna ziua.In aceasta situatie sunt si eu. Am avut infatisare la jud Sect 4, cazut de acord asupra bunurilor iar pe data de 23.01.2012 avem din nou infatisare la tribunal. Am nevoie de un mediator care sa ma poata ajuta cu semnarea actelor. Rog raspuns cu privire la costuri si termenul de obtinere a acestor documente. Multumesc.

deveghe spunea...

Pai pentru inceput incerc sa va explic ca intr-adevar cursul de formare dureaza doar 2 saptamani. Si asta nu neaparat te face sa devii mediator, in sensul ca mai trebuie sa stapanesti arta comunicarii, a negocierii, putina psihologie si inca cateva discipline fara de care e dificil sa mediezi. Diferenta intre ce ati studiat d-voastra si ce face un mediator este ca de la cer la pamant. D-voastra incercati sa luati un conflict si incercati sa-l incadrati intr-o norma sau "sablon" juridic ca asta ati invatat. In schimb mediatorul abordeaza problema din alti unghi, adica al comunicarii. Majorittatea litigiilor au de fapt la baza o deficienta sau lipsa comunicarii si nu neaparat o problema juridica. De aceea rolul lui este de a facilitat comunicarea intre parti de asa maniera incata acestea sa-si aleaga solutia convenabila ambelor parti si care de regula exista si este la ei dar din lipsa comunicarii sau deficientei nu poate sa iasa la suprafata.
Inca o diferenta importanta este ca avocatul afla doae de la o parte cum sta situatia, aceasta fiind de regula o pozitie subiectiva pe care partea si-o cosmetizeaza asa cum ii convine. Mediatorul in schimb asculta si face informare cu ambele parti afland contextul situatiei din ambele parti putand mult mai usor sa identifice elemente comune sa spunem si ca il ajuta in sedinta de mediere cand se confrunta cele doua pozitii. AVocatul nu este impoartial prin natura profesiei si a relatiei cu clientul lui. Mediatorul in schimb fiind din afara probleme si fiind ales de ambele parti are mai multa marja de miscare putand de exemplu sa finalizeze un conflict care in instanta ar dura cel putin un an, in maxim 2 ore.
Mediatorul nu este concurentul avocatului acesta putand alege sa mearga cu un conflict in instanta la un judecator sau la un mediator, care de fapt este da vreti la nivel ca un judecator dar foloseste alte metode mult mai eficace. Mai mult la mediator partile isi aleg ele solutia pe cand in instanta o face judecatorul, nici macar avocatul.
Cu alte cuvinte mediatorii nu sunt acelasi lucru cu avocatii, nici cu judecatorii dar lucreaza pe aceleasi principii cu acestia din urma, avand in plus cel al confidentialitatii. In lus litigiile solutionate la mediator au avantajul ca daca necesita viza uni judecator cum sunt cele de familie nu mai necesita costuri suplimentare cu taxele de timbru, expertize, executari silite.
Atentie, procedura de mediere nu exclude avocatii, acestia putand participa si sustine cientul care ia angajat. Marea diferenta este ca in mediere ca avocat ai mult mai putin de lucru si finalizezi foarte repede cazul pe care l-ai angajat.
Lucru care este interesul clientului tau, nu-i asa ?
Redactarea acordului de mediere poate necesita prezenta avocatului, pentru ca asa cum ati retinut mediatorul nu este musai sa aiba studii juridice, de aceea consider ca aici este loc si e unii si de altii. Doar ca avocatii trebuie sa-si depaseasca niste prejudecati si sa inteleaga ca nu s epune problema sa le luam painea asa cum am m-ai auzit de la distinsii d-voastra colegi, ci sa lucram in interesul oamenilor.
Sper ca am adus cateva lamuriri importante si va doresc mult succes... in colaborarea dintre noi.

Viorel Danciu - mediator Satu Mare

Trimiteți un comentariu

Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.