vineri, mai 6

Divorț prin mediere - pașii ce pot fi urmați, pentru o soluționare rapidă.

Prin natura împrejurărilor, cele mai multe ședințe de mediere pe care le-am condus până acum au avut drept obiect divorțul (desfacerea căsătoriei parcă sună mai frumos) și/sau cererile accesorii.
Astfel, pot spune că am acumulat o oarecare experiență practică în materie de divorț.
Și, pentru că avem în prim plan două divorțuri ale unor persoane foarte bine cunoscute de publicul larg, toată lumea se întreabă cum i-ar fi ajutat pe aceștia medierea.
Ei bine, avem două situații diferite, prin faptul că, într-unul din cazuri avem un minor rezultat din căsătorie iar în celălalt nu.
Să le luăm pe rând.
1. Desfacerea căsătoriei în cauzele cu minori.
Cum ar trebui să procedăm? Care ar fi pașii de urmat?
a). Informarea. În orice litigiu, în oprice problemă ce o avem de rezolvat, ne consultăm mai întâi cu un specialist, pentru a ști ce ne așteaptă. Tot astfel și în mediere, cu atât mai mult cu cât, informarea privind medierea este gratuită.
b) Depunem cerera de divorț la instanță (menționând toate cererile accesorii pe care dorim să le soluționăm: încredintare minor, partaj, etc.). Cererea se poate face de către ambii soți, elegant, fără să mai fie invocate motivele de divorț, fără a mai căuta vina undeva și, implicit, hotarârea nu va mai cuprinde astfel de mentiuni.
c) Încheiem acordul de mediere, în urma ședinței (ședințelor, după caz) de mediere.
In cadrul ședinței de mediere, părțile, sprijinite de mediator, stabilesc soluțiile care să mulțumească pe ambii soți, cu privire la:
- decizia de a desface căsătoria prin acordul comun,
- cui vor fi încredițați copiii, când vor petrece minorii timpul și cu celălalt părinte, cum se vor lua în continuare decizii privind educarea și creșterea minorilor, starea de sănătate, școlile ce vor fi urmate și altele asemenea,
- care este pensia, când și cum se va plăti,
- dacă doamna va păstra numele din căsătorie,
- modul în care se va face partajarea bunurilor comune (aici, pot fi situații de negociere astfel încât, în acord, pot apărea și bunuri proprii, bunuri ce pot constitui un element de schimb),
d) Depunem acordul la instanță. Poate fi depus și numai de către unul din soți. Nu trebuie așteptat termenul. Odată cu acordul, se depune și cererea de restituire taxă de timbru (dacă vorbim de partaj, vorbim de
e) Ancheta socială. De regulă, în cauzele cu minori, instanțele dispun efectuarea anchetei sociale. Pot fi și situații când instanțele înțeleg să nu mai ceară efectuarea anchetei sociale. În repetate rânduri am arătatși eu că, în acele situații în care soții se înțleg și privitor la încredințare, apare ca inutilă ancheta socială.
f) Pronunțarea hotărârii judecătorești. Instanța ia act de acordul de mediere și pronunță hotărârea așa cum părțile au convenit în privința divorțului, a încredințării minorilor, a pensiei de întreținere, asupra dimensionării programului de legături personale cu copiii (celebrul „program de vizitare” al părintelui căruia nu i s-au încredințat copiii).
Potrivit legii, instanța trebuie să ia act de acordul de mediere fără să mai aștepte termenul fixat pentru judecată. În funcție de modul în care își gestionează fiecare instanță activitatea, magistratul poate lua act de acordul părților cu mult înainte de termen, chemându-le în camera de consiliu și soluționând astfe rapid dosarul.
Ca atare, tot ce aveți de făcut este să apelați la un mediator. Depuneti cererea de divort, incheiati acordul de mediere, cereti restituirea taxei de timbru (pot fi situatii cand nici nu se mai plateste).
Prin urmare, divortul se deruleaza in 3 pasi.
Astfel, nu mai aveti nevoie de martori, nu mai trebuie sa gasiti vinovati, nu trebuie sa motivati cererea!!!
2. Desfacerea căsătoriei când nu sunt copiii minori.
Cu exceptia anchetei sociale, pasii sunt aceeasi:
- Cerere la instanta
- Acord de mediere (si cerere restituire taxa judiciară de timbru),
- Hotarare judecatoreasca.
În astfel de cazuri, totul poate dura foarte puțin iar singurele costuri sunt cele legate de procedura de mediere. Uneori, mai mult dureaza redactarea acordului de mediere decat sedinta propriu-zisa de mediere.
Intrucat la mediere lucrurile se deruleaza rapid, unii autori vin cu titluri de genul acestuia: Avantajul medierii: partaj în trei ore!
Personal, nu ma mira acest titlu. am avut și eu cazuri în care seara am incheiat un acord de mediere, a doua zi l-am depus in fata instantei - la termen - iar instanta a incuviintat acordul in aceeași zi iar partile n-au efectuat nicio plata a taxei de timbru.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.