vineri, aprilie 20

Interesul superior al copilului si autoritatea parinteasca

Înainte de toate vă propun să analizăm cele două sintagme: „interesul superior al copilului” și „autoritatea părintească” sau „custodia comună”.

A. Interesul superior al copilului.
Până în prezent nu avem o definire a interesului superior al copilului care să fie consacrată într-un text de lege însă suntem pe cale să avem o astfel de reglementare. Pentru prima dată în România se stabilesc câteva repere care să ne ajute să definim interesul superior al copilului în Proiectul de modificare și completare a Legii 272/2004 privind protectia copilului.
Inițiatorii, și în urma dialogului cu societatea civilă, propun următoarele:
La articolul 2, după alineatul (4), se introduce un nou alineat (5), cu următorul cuprins:
(5) În determinarea interesului superior al copilului, se au în vedere, cel puţin următoarele:
- nevoile de dezvoltare – fizice, psihologice, de educaţie şi sănătate, de securitate, stabilitate şi apartenenţă la o familie;
- opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
- istoricul copilului, în mod special traumele suferite de copil în trecut sau care pot interveni în viitor;
- capacitatea părinţilor sau persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia.

Prin urmare, qacestea sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem în vedere în luarea deciziilor privitoare la copil, fie că deciziile se iau de părinți împreună în cadrul procedurii notariale, fie că se iau de către instantă în cadrul procedurii judiciare. Tot astfel, și în mediere, în luarea deciziilor cu privire la părinți, mediatorul are obligația de a informa părțile și de a le sprijini în luarea deciziilor ținând cont de interesul superior al copiilor lor.

Cu alte cuvinte, în luarea deciziilor privind copiii trebuie sa avem in vedere permanent nevoile copilului, trebuie sa tinem cont si de opinia lui (in functie de varsta si maturitate) dar si de capacitatea parintilor de a răspunde nevoilor copiilor lor.

B. Autoritatea părintească
În ceea ce privește „autoritatea părintescă”, Noul Cod civil (in continuare NCC) prevede al art. 483, următoarele:
(1) Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti.
(2) Parintii exercita autoritatea parinteasca numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, si il asociaza pe copil la toate deciziile care il privesc, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate.
(3) Ambii parinti raspund pentru cresterea copiilor lor minori.”
Prin urmare, autoritatea părintească presupune existența unui cumul de drepturi și obligații pentru părinți, în creșterea și educarea copilului precum și cu privire la bunurile acestuia. Astfel, potrivit art. 483 din NCC, ambii părinți au tât drepturi cât și obligații cu privire la copiii lor.

De fapt, acest ansamblu de drepturi și obligații presupune că părinții trebuie să ia decizii împreună cu privire la creșterea și educarea copiilor precum și la bunurile acestuia. In toate deciziile lor,  părinții trebuie să aibă permanent în vedere interesul superior al copilului.

Cu alte cuvinte, autoritatea părintească se exercită în comun de ambii părinți. Deși este o denumire improprie, pentru exercitarea autorității părintești, deseori se utilizează  sintagma de custodie comună.
Exercitarea autorității părintești în comun, potrivit articolului mai sus mentionat, reprezintă regula, cu privire la copii. De asemenea, regula este aceeași inclusiv în cazul separării părinților.
Astfel, în caz de divorț, privitor la Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, art. 397 NCC prevede:

Dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.

Prin urmare, regula este ca autoritatea părintească să se exercite în comun, dacă instanța nu decide altfel. Pentru ca instanța să decidă altfel ar trebui, potrivit art. 398 NCC, să existe motive temeinice ca autoritatea părintească să revină numai unuia dintre părinți și acest lucru să se facă în interesul superior al copilului.
Art. 398.
(1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
Ca atare, autoritatea părintească exercitată numai de unul din părinți (custodia unică) este excepția de la regulă și o stabilește doar instanța, potrivit NCC.

Modul în care instanța va lua deciziile finale, în cazul desfacerii căsătoriei, îl stabilește legiuitorul în art 396:
„Raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori.
(1) Instanta de tutela hotaraste, odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii asculta.

Astfel, autoritatea părintească se exercită în comun (deciziile privind copiii le iau părinții în comun), răspunderea privind creșterea și educarea copiilor revenind ambilor părinți și numai prin excepție de la regulă, autoritatea părintească va fi exercitată numai de un părinte.

Privitor la situațiile de excepție, deja s-au conturat opinii diferite ale specialiștilor. Potrivit unei opinii, acordul părinților este un motiv temeinic pentru instanță astfel încât aceasta să acorde numai unuia din părinți dreptul de exercitare a autorității părintești.

Potrivit unei alte opinii, situațiile de excepție sunt date de capacitatea (lipsa de capacitate) a părinților de exercitare a autorității părintești în interesul superior al copiilor.

Potrivit celei din urmă opinii, interesul superior al copilului este ca ambii părinți să se ocupe de creșterea și educarea minorului, părinții purtând răspunderea în egală măsură, motivele temeinice fiind strâns legate de capacitatea ambilor părinți de a răspunde nevoilor concrete ale copiilor. Prin urmare, nu se pune problema exercitării autorității părintești (acordării „custodiei unice”) numai de către un părinte atâta vreme cât instanța apreciază că ambii părinți au capacitatea de a se ocupa de creșterea și educarea minorilor, au capacitatea de a lua decizii în interesul superior al copilului, chiar daca exista un acord al părinților prin care unul dintre ei renunta, in mod expres, la aceasta.

Astfel, în practică, există deja soluții ale instanțelor prin care se acordă autoritatea părintească unică, atunci când părinții ajung la o astfel de înțelegere dar sunt și soluții (mai numeroase) în care soluția instanței este în sensul exercitării autorității părintești în comun, de ambii părinți.
Personal, împărtășesc cea de a doua opinie deoarece apreciez că interesul superior al copilului este ca ambii părinți să-i fie aproape atâta vreme cât aceștia au capacitatea de exercitare a drepturilor și a obligațiilor ce le incumbă.

Totuși, prin prisma Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, deși imparțial în discuțiile cu părinții, ca mediator am responsabilitatea ca pe întreg parcursul procedurii de mediere să-i încurajez pe părinți să se concentreze în primul rând asupra nevoior copiilor, astfel încât acordul de mediere să nu contravină interesului superior al acestuia. Însă, tot Legea 192/2006 conferă suveranitate părinților în luarea deciziilor. Prin urmare, indiferent de opinia mediatorului, dacă părinții sunt de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre ei, mediatorul va trebui să ia act de decizia lor și o va insera în acordul de mediere, așa cum o doresc părinții. Cum vor lua act instanțele de acest acord și care vor fi soluțiile în viitor, așteptăm practica să se contureze, însă cred că avem nevoie de opiniile specialiștilor privind protecția copilului.

Prin urmare, în perioada următoare, cred că este necesară o dezbatere serioasă în spațiul public cu privire la autoritatea părintească.

Articol publicat pe Juridice.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Puteți solicita informații sau vă puteți programa pentru o primă ședință de informare.
În cel mai scurt timp posibil vă vom răspunde.
În acest sens, vă rugăm să ne furnizați următoarele date:
1. Nume, prenume
2. Telefon – pentru a fi contactat in vederea programării
3. Tip de litigiu/ conflict
4. În ce parte a zilei puteți fi programat/ă.